Dorinta
de documentare si de schimbare, i-au facut pe Cosmin si pe Elena sa renunte la
o viata linistita, aparent banala pentru a incerca sa rastoarne o suma de idei
fixe si o serie de mentalitati de necombatut, incercand permanent sa aiba o
atitudine neutra in raport cu
subiectul/subiectele afisate in fata lor, dar devenind totodata vulnerabili ca
indivizi in anumite contexte si situatii.
Din
primele proiecte amintim pe cele legate de violenta domestica, exodul medicilor
din Romania, Cuba continua si altele.Elena se ocupa de realizarea interviurilor,
redactarea textelor, in timpul ce Cosmin se ocupa de fotografiat, de filmat si
de montajul materialelor video.
Au
realizat proiecte pe teme sociale, cu finantare din abonamentele de la vederi,
burse, granturi sau diverse donatii, fiindca nici o publicatie din Romania nu
ar oferi finantare nici pe jumatate.Un soi de haiduci asa cum se autointituleaza
mai in gluma, mai in serios, proiectele lor se lupta cu rasismul, xenofobia,
coruptia,etc.Un jurnalism independent, fara manipulari sau influente
exterioare.O lectie de simplitate si compasiune.
Spre sfarsitul anului trecut au lansat si cartea “Acasa, pe drum” care incepe cu fotografiile lui Cosmin si continua cu textele Elenei, un volum care te cufunda intr-o sumedenie de stari.Nu poti documenta un subiect peste noapte, trebuie sa studiezi atent peisajul, sa cunosti bine personajele si sa le castigi increderea insa fara a te implica emotional prea mult, ceea ce de multe ori asa cum afirma si ei este aproape imposibil.Sunt informatii care necesita o verificare amanuntita, zeci de aprobari, uneori poate nu ai documentat atat de amplu pe cat ti-ai fi dorit si multe alte piedici.
Trebuie sa faci un preinterviu, sa discuti cu personajele si sa le explici intentia ta vis-a-vis de fotografii, de interviuri.Cand ai ocazia sa cunosti o suma de oameni din diverse categorii sociale inveti cat de frumoasa este diversitatea,dar apare si reversul medaliei, cand iti vezi familia, prietenii de doua, trei ori pe an, iar cand va intalniti nu stii de unde sa incepi pentru ca s-au intamplat atatea in perioadele in care ati lipsit unii din vietile altora , astfel ca nu poti inghesui atatea povesti de viata intr-o intalnire de cateva ore.
Dar sa
nu uitam faptul ca viata in rulota pe langa multe presupuse avantaje, contine
si multe neajunsuri (curent putin, apa putina, zile scurte iarna, un spatiu
extreme de mic, dureri de spate,etc.)
“Acasa, pe drum“ are o lectie pentru fiecare
dintre noi.Pentru fotograful (confirmat sau in devenire) din tine se traduce
prin semnificatia unui proiect fotografic cu o durata nedeterminata de timp si
cu un numar estimativ de fotografii, cu sute sau chiar mii de kilometri
parcursi prin cele mai variate conditii meteorologice si printr-o documentare
continua.
Sa nu
uitam totusi de privitorul de rand, pentru care aceasta carte, aceasta lectie
de fotografie, reprezinta o cunoastere si o recunoastere a propriei vieti
impreuna cu noutiunile de comfort cu care vine la pachet (educatie, sanatate,
apa calda, curent, etc.)
Poate ca
acest material reflecta intr-un oarecare procent mentalitatea unei paturi
sociale, caracterizate prin indiferenta, nepasare, atinsi de sindromul “Daca
mie nu-mi face rau, de ce sa intervin ?”.Lipsa de reactie a oamenilor combinata
cu obiceiul presei de a manipula si de a furniza informatii prefabricate poate
da nastere unui dezastru.
Ura cu
care comenteaza unii indivizi pe paginile de socializare nu cunoaste
limite.Uitam ca multi dintre noi au fost suficient de norocosi sa faca parte
dintr-o familie, sa beneficieze de comfortul unui camin, sa beneficieze de o
educatie, in timp ce altii sunt marginalizati, judecati si recurg la gesturi
extreme pentru a supravietui.Sa ii numim oare o lume paralela ?
Elena Stancu's biggest desire in documenting any social subject is to change the mentality of the people surrounding her.That’s why she gave up her 9 to 5 job, a warm chair and together with her soul-mate and multiple award-winning photographer Cosmin Bumbut joined forces in an attempt to overthrow a set of old and fixed ideas and a series of unmanageable mentalities, constantly trying to mentain a neutral attitude in relationship with the displayed topic(s), but also becoming vulnerable as individuals in certain contexts and situations.
From
their first projects we can mention those regarding domestic violence, the
exodus of Romanian doctors to foreign countries and their several trips to
Cuba.She is busy doing interviews, writing texts, while Cosmin is doing
photographic and video work.
They
have developed projects based on social circumstances, funding made possible
from subscriptions to post-cards, scholarships, grants or various donations,
because unfortunately, no Romanian publication is willing to sponsor their
projects, not even 50% in total costs.A sort of justice outlaws as they call themselves joking more or less.The
work that they produce has to fight against racism, xenophobia,
corruption,etc.A type of independent journalism without manipulation or any
external influences.A lesson of pure simplicity and compassion.
Towards
the end of 2017, they released the book called “4 years home…on the go” , a
book that is very close to my hearth,starting with Cosmin’s photos and
continues with Elena’s interviews, texts.A volume that immerses you in a
multitude of experiences and feelings.You cannot start writing or documenting
overnight, you have to study the environement in which you have to go through,
you have to meet your subject first, find that chemistry, gradually building
trust without to much emotional involvement, which is close to impossible in
many situations.
There
is a huge amount of information that needs closer inspection, dozens of
approvals.Sometimes you may not have documented a certain subject as much as
you wanted to and many other obstacles that might have occurred.You have to do
a pre-interview, talk to the characters and explain you honest intention in
terms of photos, videos, publishing.
When
you have the opportunity to meet a sum of people from different social
categories, you often see and learn how beautiful diversity is, but suddenly
realize that all this running around is starting to cost you your time and by
that meaning the time that could be easily spent with your family, friends,etc.
But
let’s not forget that life in a camper van might seem a lot of fun , but it’s
actually an survival exercise (a small quantity of water, gas, electricity,
limited space, back pains, short days in the winter season, etc.).Perhaps this
material reflects to a certain point the mentality of a social group of people
characterized by indifference, encouraged by the “If it doesn’t hurt me why
bother” syndrome.The people’s lack of reaction
combined with the never-ending habit of manipulation practiced by
mass-media along with prefabricated information could give birth to a disaster
in any moment as we speak.
The
level of hate revealed by some people on social-media has no limits or
boundaries.We often times forget how lucky we are for the simple fact that we
grew up in a loving family, got access to education, while others are
marginalized, judged and resort to extreme gestures just to survive.Do we call
them a parallel world ?
Comentarii
Trimiteți un comentariu